Uraganul Sandy a fost un masiv ciclon tropical de
sezon târziu care a afectat Jamaica, Cuba, Bahamas, Haiti, Republica Dominicană
și Statele Unite ale Americii
Sandy s-a
dezvoltat dintr-un val tropical alungit din Marea Caraibelor de vest la 22
octombrie 2012. A scăzut ca intensitate (depresiune tropicală), apoi s-a
întărit rapid și s-a transformat într-o furtună tropicală șase ore mai târziu.
S-a întins
pe o suprafață relativ mare, de cel puțin 800 de kilometri, iar inainte de a atinge uscatul, luni seară (29 octombrie 2012), Sandy, clasat atunci drept
uragan, a antrenat rafale de vânt de 150 de kilometri pe oră.
- pagubele uraganului Sandy au fost deja evaluate la 20 de miliarde de dolari, dar tornada nu a distrus doar case şi imobile, ci şi aproape 250.000 de automobile.
- 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, pe coasta de est a SUA, în urma trecerii uraganului Sandy
- 8 milioane de locuinţe şi sedii de firme au rămas fără curent electric, iar 18.000 de zboruri au fost anulate. Metroul new-yorkez este inundat, iar bursa din metropola americană a fost închisă
- in New Jersey, apa de pe străzi a depăşit un
metru într-unele zone
- mai multe străzi din New York au fost deja inundate
- peste 300.000 de locuitori din New York au fost evacuaţi şi chiar şi
celebra bursă din metropola americană a fost închisă,
- mii de zboruri de pe aeroporturile din New York şi Washington au fost
anulate, tot preventiv, iar toate şcolile din aceste zone au fost închise. - creşterea nivelului apelor unui râu din New Jersey după trecerea uraganului Sandy a determinat ruperea unui dig în comitatul Bergen, la câţiva kilometri distanţă de oraşul New York
- ciclonul Sandy a produs luni scufundarea unei replici a velierului cu trei catarge HMS Bounty - construit în 1962 şi devenit celebru în cinema - în largul statului North Carolina (sud-est). O membră a echipajului a decedat la spital. Căpitanul nu a fost încă găsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu