miercuri, 12 decembrie 2012



                         Uraganul Sandy


          Uraganul Sandy a fost un masiv ciclon tropical de sezon târziu care a afectat Jamaica, Cuba, Bahamas, Haiti, Republica Dominicană și Statele Unite ale Americii. În prezent acesta a afestat profund Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii și Canada de Est.
Bilantul ciclonului Sandy la New York a ajuns la 40 de morti, anunta politia.
Bilantul victimelor la New York, dupa trecerea uraganului Sandy, a crescut la "cel putin 37 de morti", a anuntat joi primarul orasului, Michael Bloomberg.
Sandy urmează să fie resimţit pe continent. Valurile Lacului Michigan, aflat la peste 1.000 de kilometri de Atlantic, ar putea să atingă o înălţime de până la zece metri, potrivit Serviciului Naţional american de Meteorologie NWS.
La New York apele au inundat străzile Manhattanului. Au fost arse transformatoarele, lăsând oraşul în întuneric, situaţie fără precedent în ultimii 50 de ani. Autorităţile au închis tunelurile dinspre Manhattan şi mai multe poduri, iar curentul electric a fost întrerupt intenţionat în toată partea sudică, incluzând centrul financiar Wall Street.



                 Video :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu