Ghetarii

Gheţarii

 Caracteristici

 Tipuri 

         Un gheţar reprezintă o masă enormă de gheaţă persistentă, formată în regiunile polar şi alpine, care sub influenţa gravitaţiei, se deplasează lent în lungul văilor sau pe pante.

 

  Din gheţarii continentali adiacenţi mărilor şi oceanelor se desprind continuu porţiuni întinse, devenind gheţari plutitori, cunoscuţi sub denumirea de aisberguri.

  
   Gheţarii se formează în regiunile unde ninge tot timpul anului iar masa mare de zăpadă rezultată nu se poate topi. Gheţarii de suprafaţă din zonele situate la altitudini mai joase sunt supuşi fenomenelor periodice de topire si reîngheţare, spre deosebire de gheţarii situaţi în munţii înalţi, sau în zonele polare, unde procesul de topire este foarte redus, ceea ce generează formarea de gheţari uriaşi.

 Clasificare gheţari

 

Gheţarii sunt clasificaţi în două categorii, în funcţie de locul unde aceştia se găsesc:

o gheţari alpini (sau gheţari de munte)

o gheţari continentali.

 

Gheţarii se pot grupa după criterii diferite:
- mediul în care se află: gheţari pe continente şi gheţari marini
- zona climatică în care există: gheţari polari, subpolari, din regiunile temperate sau calde
- forma şi dinamica: gheţari montani şi gheţari de calotă

Gheţari alpini

   Denumiţi şi gheţari de munte, gheţarii alpini se formează pe munţi la înălţimi considerabile, ca urmare a acumulării de zăpadă şi gheaţă la care această parte a muntelui este supusă.  Astfel de gheţari sunt cunoscuţi pentru faptul că se întind pe mai multe vârfuri dintr-un lanţ muntos, acoperind mii de kilometri. Dacă un gheţar acoperă întregul vârf de munte, este vorba despre o calotă glaciară. 

 Gheţari de vale

   Un gheţar de munte care se formează de-a lungul lungimii unei văi de munte este de obicei numit gheţar de vale. 

Circ glaciar

   Există cazuri în care gheţarul nu acoperă întregul vârf de munte, nici nu coboară în vale, dar în schimb se formează într-un spaţiu circular. Acest tip de gheţar este cunoscut ca circ glaciar.

 Gheţarii de tip himalayan

 

   Gheţarii de tip himalayan sunt întâlniţi în Munţii Himalaya. În sectorul înalt al munţilor se formează o masă de gheaţă dominată de vârfuri şi creste cu porţiuni de versanţi abrupţi din care pornesc adevărate fluvii de gheaţă care înaintează pe văi spre baza munţilor. Această dezvoltare amplă se datorează climatului musonic ce asigură în Himalaya cantităţi foarte mari de precipitaţii.

 

 Gheţarii de tip kilimandjaro

  
 Gheţarii de tip kilimandjaro (în stea) s-au dezvoltat în craterele unor vulcani stinşi situate la altitudini înalte. Gheaţa acumulată în crater poate deborda pe versanţii exteriori ai conului creând limbi scurte aşezate radial, formând astfel înfăţişarea unei stele.

 Gheţari alaschieni

  Gheţarii de piemont (alaschian) sunt întâlniţi în munţii din lungul litoralului peninsulei Alaska. Au elementele gheţarilor de vale, specificul lor fiind însa dat de forma finală de acumulare a gheţii care este amestecată cu blocuri şi bolovani pe câmpia litorală. Aici rezultă conuri de gheaţă.

  

Gheţari norvegieni

 Gheţarii mixti de platou şi vale (norvegian) - au două sectoare semnificative unul de acumulare a gheţii pe mici platouri şi altul reprezentat prin mai multe porţiuni de gheaţă scurte care se desprind din aceste platouri  coborând pe văi. 

Gheţari continentali

   Gheţarii continentali, adică plăcile glaciare, sunt cele mai mari forme glaciare de pe planetă. De obicei, aceştia acoperă mai mult de 20.000 kilometri pătraţi ca suprafaţă. În zilele noastre singurele plăci glaciare de pe planetă se găsesc în Antarctica şi Groenlanda.

Ghetarul antarctic

   Gheţarul antarctic este cel mai mare de pe Glob. A rezultat din unirea maselor de gheaţă provenind din şapte calote mai mici care coboară spre oceanul planetar. Relieful subglaciar este format din platouri, depresiuni şi creste rotunjite. Masa de gheaţă a calotei este dominată local de unele vârfuri sau creste montane, care apar în regiunile periferice.

 

 Gheţarul groenlandez

 

   Gheţarul groenlandez reprezintă o masă de gheaţă care are o mişcare lentă, iar la marginile insulei apar munţi granitici. Din calota şi din gheţarii montani se desprind limbi de gheaţă care se deplasează cu viteză mare, spre ţărmul Groenlandei generând aisberguri.

Gheţarul islandez

   Gheţarul islandez este caracteristic insulelor cu activităţi vulcanice, care sunt situate la latitudini polare. Condiţiile climatice favorizează dezvoltarea unei calote glaciare care acoperă o mare parte din insulă. Elementele noi sunt determinate de erupţiile vulcanice sau de geiseri care topesc o mare parte din masa de gheaţă creând tumultoase cursuri de apă subglaciare.

 Gheţarul de tip Spitzbergen

   Gheţarul de tip Spitzbergen este specific insulelor de la latitudini mari. Ca urmare, se dezvoltă platouri glaciare mici, iar în munţi, gheţari de vale. Limbile glaciare desprinse din acestea ajung la ţărm unde topirile din sezonul cald produc şuvoaie de apă şi ruperea gheţarului în numeroase blocuri. Astfel de gheţari au modelat Scoţia şi Ţara Galilor.

 Gheţarii „tidewater" 

   Gheţarii „tidewater" sunt cunoscuţi pentru faptul că se întind pe mare. Odată ce aceşti gheţari încep să plutească pe suprafaţa mării, sunt supuşi presiunii şi încep să se spargă în bucăţi uriaşe de gheaţă care plutesc în cele din urmă pe mare sub forma  aisbergurilor.

 

   Gheţarul Hubbard din Alaska este considerat a fi cel mai mare gheţar tidewater din lume. În unele cazuri, încălzirea geotermală cauzează topirea mai rapidă a gheţii într-o anumită regiune decât în împrejurimi, ca rezultat partea topită începe să se deplaseze mult mai repede decât gheaţa din jur. Această parte mobilă a calotei glaciare este denumită flux de gheaţă. Chiar dacă aceasta este o parte a calotei glaciare, fluxul de gheaţă este considerat a fi un tip de gheţar. Gheţarii Lambert, Bailey, Helheim, sunt câteva exemple de fluxuri de gheaţă din Antarctica şi Groenlanda.

Parcul Naţional Apuseni

   Munţii României ascund unele dintre cele mai frumoase şi mai atractive obiective turistice. Gheţarii, misterioşi prin modul în care s-au format şi prin maniera în care înca rezistă, în ciuda temperaturilor din ce în ce mai ridicate de la an la an, sunt extrem de căutaţi de turiştii iubitori ai muntelui. Gheţarul Focul Viu se regăseşte într-o peşteră din Parcul Naţional Apuseni.  Fereastra deschisă din plafonul peşterii şi lipsa ventilaţiei determină acumularea aerului rece, fapt ce favorizează păstrarea gheţarului pe tot parcursul anului, fără să se topească.

   Gheţarul Bortig  este situat în Parcul Naţional Apuseni. Gheţarul de la Scărişoara este cel mai mare gheţar subteran din România. Este adăpostit de Peştera Scărişoara. Deşi în timpul verii, volumul gheţarului scade la jumătate, în sezonul rece, acesta este realimentat cu apă şi revine la dimensiunile de dinainte de topire. 

Bibliografie:

wikipedia.org

http://www.scrigroup.com/geografie/Tipuri-de-ghetari72123.php

http://www.roportal.ro/articole/tipuri-de-ghetari-4636.htm

http://www.roportal.ro/articole/ghetari-din-romania-5719.htm

  
Proiect realizat de:  Filipaş Miriana 

                                 Bob Tabita Ştefania