NASA: Meteoritul din Rusia, cel mai mare din ultimii 100 de ani
Noi estimari ale NASA arata ca meteoritul ce a intrat in atmosfera Pamantului saptamana trecuta, explodand deasupra orasului rus Celiabinsk, a fost cel mai mare din ultimul secol.
Desi primele estimari aratau ca meteoritul avea zece tone, dimensiunea reala este mai aproape de 10.000 de tone, si energia eliberata in timpul evenimentului a fost de 500 de kilotone, de 30 de ori bomba atomica detonata la Hiroshima, arata theverge.om. Ultimul meteorit cu acest impact cazut pe Pamant a fost cel din Tunguska, in Siberia, in 1908.
In total, 1.200 de persoane au fost ranite si 3.724 de cladiri avariate de impactul cu bucatile de roca. Boom-ul sonic declansat la intrarea meteoritului in atmosfera a spart geamurile cladirilor pe o suprafata de 200.000 de metri patrati. Pagubele sunt estimate la 33 de milioane de dolari.
Paul Chodas, de la programul NASA pentru obiectele ce se apropie de Pamant, este de parere ca "trebuie sa ne asteptam la un eveniment de asemenea magnitudine o data la fiecare 100 de ani". Noile telescoape ATLAS ale NASA, pentru depistarea meteoritilor, nu vor fi functionale pana in 2015.
Pe de alta parte, in Celiabinsk, continua vanatoarea de bucati de meteorit. O echipa de la Universitatea Federala Urali a reusit sa recupereze pana acum doar 53 de fragmente, toate sub un centimetru, care demonstreaza ca, in afara efectelor spectaculoase, meteoritul era unul banal: condrita, compus din fier in proportie de 10%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu